Sorana Petrescu Felicia

Andrei,
Cu toții suntem de fapt niște viermi de mătase...
ca viermii ne tîrîm prin viață, mai tot timpul cu capetele în țărîna compromisului... dar, în același timp, ca niște creatori ce suntem, tot în noi stă și puterea de-a ne ridica desupra \'lutului\', să-l ridicăm la rang de operă. Chiar dacă pentru aceasta lucrăm cu materialul propriei ființe, care nu este chiar atît de inepuizabil cum s-ar zice. Dar ce sa-i faci... \"riscurile meseriei\" :)

Toate cele bune,
Sorana

\"de ce simți la fel cum simt eu?\" :)

dediudanut - mulțumesc pentru trecere și cometariu. Mă bucur ca ți-a placut.

DoDu - ...păi... mai e ceva de adăugat?! :))
...ah da... notează-ți și tu parola undeva unde să fi sigur că nu ai să uiți. Poate în vreo-un text, ceva?! :) că văd că au cam dispărut toate? și dacă nu mă-nșeală memoria erau... sau?

Toate cele bune vă doresc și vă mai aștept, :)

Sorana

Raul,
Da, cum sa nu, este: sorana4ever4mj@yahoo.com :)

Am incercat astazi sa vorbesc cu tine... ti-am si trimis un mesaj, dar probabil ca nu l-ai primit daca nu ai mai ajuns sa salvezi ID-ul. In fine, oricum vom ajunge noi sa vorbim in curand. :)

Iti multumesc din nou pentru trecere si cuvinte,
Sorana

Raul,
Da, este vorba de o descriere a durerii... dar în general, nu văd cum am putea-o ocoli. Durerea este omniprezentă, undeva, acolo, chiar și în (aparent) cele mai fericite ființe. Ar fi o negare să nu acceptăm acest fapt. Și de aceea eu am ales să fac un fel de \'pact\' cu ea, și-n loc s-o înfrunt, fără șanse, mai bine încerc s-o înțeleg, s-o accept ca parte din mine, așa cum de fapt și este... doar atît mi-a mai rămas mie să fac.

Îți mulțumesc pentru trecere și citire,

Sorana

Dana, :)
Întîmplător și mie îmi plac mult căluții, sunt chiar animalele mele preferate... dar ca și orice alt obiect al venerației, poate avea atît o latură pozitivă, cît și una negativă. Și am ales calul tocmai pentru că mi se părea un animal atît de superb, și cum este și logic, e mult mai ușor să cazi în păcatul/ispita idolatrizării propriei ființe, atunci cînd ești înzestrat cu un har anume, pe care în loc să-l folosești în mod pozitiv, îl întorci împotriva ta. Cam asta era una dintre ideile textului. :)

Îți mulțumesc pentru intervenție și te mai aștept,

Cu bine,
Sorana

Dana,

E foarte frumoasă ideea ta!! Mi-a plăcut mult, și voi participa și eu la ea, firește, cu povestea mea. O voi posta chiar acum (Calul și Frunza). :)

Cu bine,
Sorana

Georgiana (frumos nume, apropo :),
Mă bucur că mi-ai perceput cuvintele și trăirile încercate într-acest poem, într-un mod atît de personal și profund.
Una dintre cele mai minunate senzații este aceea de-a te simții înțeleasă. :)

Îți mulțumesc și te mai aștept și altă dată.

Toate cele bune,
Sorana

Sergiu,
Îți mulțumesc pentru frumoasele cuvinte și pentru interesul cu care-mi citești textele.
Și te mai aștept și-n continuare, :)

Cu bine,
Sorana

Stai putin ca de abia acum imi dau seama lol ... noi doi ne cunoastem, nu-i asa?! ;)

Eu nu consider ca iubirea ar fi un act de vointa... si spun asta din experienta proprie, din felul meu de-a o simtii... si imposibilitatea mea de-a o controla in felul in care as fi vrut s-o pot face... dar n-a mers. Restul sunt doar iluzii...

Un cuvant... sau CUVANTUL? Poate ca despre acela este vorba. :)

Cat despre texte noi, vor veni si ele, cat de curand (si in engleza - in mare parte traduceri).

Iti multumesc pentru trecere si citire,

Sorana

\"...imi place cand doare dar mai mult imi place cand nu mai trece...\"

...atunci cînd pare a căpăta o rațiune proprie, independentă de tine, imposibil de controlat, definit, stăpînit, și se revarsă asupra ta, în toată splendoarea sa... valuri peste valuri de durere... și tot nu vei putea înceta să îți placă... Atunci e Iubire.

Sorana

Mă bucur să te văd din nou pe aici. Sper că ești bine și optimist în continuare! :)
Am să-ți trimit zilele astea un E-mail în care am să-ți explic cum se instalează MSN-nul sau messengerul, în caz că ești interesat să-l folosești, e destul de simplu și se poate discuta mult mai ușor acolo.

Cu bine și, din nou, mersi pentru trecere!
Sorana

Exact, ai prins ideea! :)

Mă bucur să te văd din nou pe aici și te mai aștept și altă dată!
...Și, firește, sunt nerăbdătoare să-ți citesc noile texte.

Toate cele bune,

Sorana

Cred că niciodată cînd scriu, nu conștientizez întru-totul, pe moment, cît de mult dezvălui din adevăratul meu \'eu\', în poezie... și e ciudat să mă citesc astfel și prin cuvintele altora, cu atît mau mult cu cît nu știm nimic unul despre altul, înafara unor versuri \"fără colțuri\"...

Îngerii sunt zburători... nu-i putem ține mai mult de clipe... ne scapă ca nisipul printre degete, și-n urma lor ne lasă doar golul ce-i așteaptă. Și marea parte a vieții este doar atît - o îndelungă așteptare.

Îți mulțumesc pentru trecere și cuvinte, și te mai aștept pe aici.

Cu bine,
Sorana

Superb!

Andrei,
Mă bucur că ți-a plăcut! :)

Toate cele bune îți doresc, și să ți se-ndeplinească tote dorințele. Să ai un an cît mai bun și plin de inspirație!

La Muți Ani!!

Sorana

Raul,
uneori poezia este ca o pictură abstractă, poate revela o mulțime de sensuri, înțelesuri, departe chiar de cel inițial, dar pentru asta nu mai puțin adevărate.
Pentru mine principalul miracol al poeziei este acela al diversității de idei care se pot naște dintr-una singură, cea inițială, impusă de poet ca un imbold pentru nesfîrșita continuare a creației.

Cît despre ceea ce am vrut eu să exprim în acest poem, este vorba despre ruperea între sinele \'alb\' și-n aparență, intangibil, a acelei părți de început a vieții care conturează liniile primordiale în palma destinului nostru, și anume copilăria. Și cum este sufletul capabil să renască după părăsirea \'perfecțiunii\', a purității (de acolo și imaginea de Fecioară) a acesteia. Să renască din propria-i țărînă, asemeni păsării Phoenix.
Unicornul - simbolul meu preferat, cînd vine vorba de povestea acelor vremuri... aripile, înaltul ce adună marea cu cerul la un loc și o \'reunește\'la orizont, sub întregul unei singure noțiuni, aceea de culoare, aceea de albastru. Și așa cum culoarea nu-și va pierde niciodată strălucirea, în ciuda timpului care afectează retina ochiului (a ochiului din frunte, mai bine spus), așa nu-și va pierde nici frumusețea aceea unică, minunată și rătăcită în noi, sensul. Pentru că nimic nu este, nu a fost, și nu va fi vreodată în zadar.

Mulțumesc și îți doresc toate cele bune,
Te mai aștept! :)

Sorana

Raul,
Ne rătăcim, doar pentru ca, mai apoi, să ne regăsim calea. Și-mbătrînește timpul în noi, cu sufletul mereu pe poziția unui prizonier evadat din a sa-i închisoare. Nelimitat și unic. Într-o continuă schimbare... asemeni mișcării de rotație, fără început sau sfîrșit. \"Zilnic\", așa suntem... și așa Ești! Respirăm prin tot și toate ce există, indiferent dacă ochiul nostru a ajuns a le vedea, ori mîna noastră a le atinge, ori gîndul a le percepe, suntem parte a tuturor \'zilelor, frunzelor, suferinței, florilor, și totuși...\' atîtea și atîtea bariere între noi, care taie-n carnea aripilor spiritului nostru. Dar rămîne totuși frumoasă ideea în sine - aceea de-a (ne) aparține.

Îți mulțumesc!
Cu bine,
Sorana