Poezie
Poem Săgetător
pe drumuri...
1 min lectură·
Mediu
M-a-nghițit odată,
în zbor,
săgetător,
arcul dintre soare și lună,
vîrful cuțit
ce va frînge
sufletul a două lumi
fără urme de sînge
... ... ...
în spatele meu
o mare a fost despicată-n două,
un munte a fost mutat din loc,
un nor a vărsat lacrimi de copil...
dar nimic nu m-a mișcat,
nimic nu mi-a întors
coloana de marmură
din drumul ei de piatră
ancestralele amintiri.
... ... ...
O port mereu pe față,
ca pe-o armură,
la piept,
broșă țesută din firele timpului,
de-argint,
colier de stele,
coliziune grafică
cu-al sînilor fragil contur,
colțuroasele, blestematele
umbre și lumini
diabolice dedublări,
în haosul perfecțiunii,
da,
cel al Androginului perfect!
S-a rătăcit infinitul
în pulsația mușchiului întins,
încordat pătimaș,
împotriva curentului,
să întoarcă
la clipa de apoi,
calea săgeții.
001609
0