Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Gura Leului

m-a mușcat de măsea (ua de minte)

1 min lectură·
Mediu
Am deschis carcasa
Galbenă de colții
Unei flori
De ‘Gura Leului’.
Astăzi,
Femeia din mine
A refăcut gestul
Rătăcit în timpul
Copilăriei,
În timpul Fericirii.
Mi-am dorit
Să mă reîntorc,
Și, fără să zăbovesc,
Am intrat
Toată
Clepsidră roșie,
Ce sunt,
Mi-am curs nisipul
Într-o amintire
De zâmbet candid,
Pe buzele
Pictate rozaliu, de rujul
Copilului lăsat în urmă.
Și l-am curs,
Bob cu bob,
Nisipul adunat
Dintr-o (ră)suflare
În gura mică, mare,
Deschisă spre soare,
A Leului în Floare.
095.027
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
80
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Sorana Petrescu Felicia. “Gura Leului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorana-petrescu-felicia/poezie/90532/gura-leului

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@leo-0001469LLeo
super... te vad captusita de Gura Leului agatata de nas urechi ochi pleoape degete si peste tot pe tine si te afunzi printre petale si te confunzi cu clorofilele... Clorofila este un ingredient absolut obligatoriu vietii. Ma bucur ca il redescoperi... (si ce intercalare intamplatoare)... take care,
0
@leo-0001469LLeo
a! desigur, sa nu uit: 10 !!! ;)
0
frumoasa floare, Sorana, ai prins in versurile acestea \"zglobii\".
am citit-o cu o reala placere.

D.
0
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
O poezie pe gustul meu. Mai puțin ultima strofă care pare scrisă în grabă.
0
@vali-nituVNVali Nițu
O poezie ce te face sa traiesti fara sa respiri! O poezie ca o floare superba!
0
@andrei-neaguANAndrei Neagu
am impresia ca acel \"ma-ntorc inapoi\" e pleonastic si nu vreau sa cazi in gura unor \"leilor\" din agonia.
cu amicitie,
Andrei
0
@andrei-neaguANAndrei Neagu
*unor lei
0
Rares,
Mersi pentru 10 :) ma bucur ca ti-a placut!

Florina,
Iti multumesc si tie, pentru comentariu si citire, te mai astept!

Domnule Liviu Nanu,
Va multumesc pentru cuvinte.
Iar in ceea ce priveste ultima strofa, am mai facut cateva mici schimbari.

Andrei, :)
Ai dreptate... si eu m-am gandit la asta cand mi-am recitit ultima data poemul, dar n-am fost prea sigura, si l-am lasat totusi asa. Dar l-am schimbat acum. Mersi!

Toate cele bune tuturor,

Sorana
0
Iti multumesc si tie pentru comentariu si trecere. :)
Si cum am mai spus... e plin de flori printre noi. Asa cum si cuvintele tale sunt petale... chiar azi le-am simtit parfumul, a nu stiu cata oara deja. :)

Cu bine,
Sorana
0