Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Honey-moon

prima dată cu mine

1 min lectură·
Mediu
Am făcut înconjurul lumii,
În șaptezeci de ori câte șapte zile,
Ca mai apoi să mă reîntorc
La punctul de unde m-am întâlnit
Prima dată cu mine.
Primul mariaj,
Început la porțile bisericii,
În veșmânt alb de fecioară,
De sirenă ce și-a mâncat coada,
În ceremonia sfintei taine
A botezului.
Prima dată cu mine,
M-am sărutat în oglinda de apă,
A buzelor, cascade aprinse,
Mi-am pictat bronzul pielii
Într-un roșu exaltat, în obraji,
Mi-am deschis porțile,
Ducându-mă pe brațe,
Dincolo de pragul unei noi lumi,
Și-am născut un copil universal
De punct (contur și culoare).
Prima dată cu mine,
Fata-scorpion,
Fata-violetă,
Fata-morgana,
Fata de miere,
Pe cer, între stele,
Plecat-am cu ea
În Honey-moon-ul ei
Rotund ca voluptatea,
De patimi.
002.995
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
120
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Sorana Petrescu Felicia. “Honey-moon.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorana-petrescu-felicia/poezie/89791/honey-moon

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.