Poezie

Timpul Înghețului

poarta spre gol a deziluziei

1 min lectură·20 august 2004

Mediu

Arșița, focul – în fine – vreascuri trosnind, încălzind întunericu-n mine,

Cum moarte nu are bătaia din pieptul prezentului cert, sacadata rușine,

Singurătatea-mi duhnește prin pori, cuibărită în miezul brațelor tale,

Așa am încercat să-mi capturez a doua oară clipa, Doamne, după prima oară!

Mi-am lăsat singură poarta spre gol a deziluziei deschisă,

A bătut la ușă crivățul, venise timpul înghețului, suflet nebune !

I-am trântit, chiar din prag, o privire ce-apune, un chip de nisip,

Sloiuri de gheață de-a valma pornite, peste gând, ne’mblânzite-au trecut.

Iară eu, tot aceea, sprijinind pragul ușii, cu fața uitată

Pe zâmbetul gol, simplu catarg, prea cariat de ironii,

Am privit, înc-o dată, în chiar ultimul timp, în clipa de dor –

Biată, abia de vie mărturie, din ne-ntâmplatul dat să fie,

Amorul meu mântuitor.

001.185

Sorana Petrescu Felicia. “Timpul Înghețului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorana-petrescu-felicia/poezie/83744/timpul-inghetului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.