sophie polansky

amalia,
nu-mi place.
ce e aia inima de plastic?
bine ca nu e roz.

imi place.
ca o mătrăgună în lapte
copilul
ne absoarbe nebunia
se închide cu icnet


asta e toto poemul, parerea mea

toate colturile esentiale.
mie nu-mi place.
in unghiul meu de constiinta artistica nu se incadreaza pt. reco,

poemul meu din seara asta.
totul ar avea un nume de botez după aceea.
vara miroase ca un tablou ieftin în ulei pe pânză atârnat deasupra patului de motel. îmi vine să-mi bag cotul în ea.
îmi cumpăr sandale ieftine. le las pe mal și plec în larg.


mi se pare un poem despre spaima si cautare.
eu il vad ca pe un poem.
mi-a placut enorm aceasta punere a ta in lume si totodata laolalta.
te salut,

mi-a placut asta
porii pleoapelor atârnă mucegai.
simt cum te priveşti în cearcănele convulsionate
ce simţi tu?



iar monolog.

iar

si interpretarea despre text ca text este faina.
am uitat,

Literele de tipar au anunţat o anumită mascare a celui care scrie, pe cînd cele de mînă trădau personalizarea scrisului. A dispărut cerneala. Acum dispare hîrtia

textul trădează un anumit grad al reprezentării, în cazul cînd cuvîntul, din perspectiva lui etimologică, este palimpsestul unei reprezentări în permanentă schimbare. Imago (mulajul în ceară a feţei defunctului, reproducere), simulacrum (imagine, statuie, tablou), ειδολον (fantomă), sema (statuia de pe mormîntul celui ce murise), figura (înfăţişare) – toate acestea ne plasează în zona misticii textuale, în universul enigmatic al unei alchimii scripturale, într-o lume a ficţiunii, pentru că „literatura şi mitologia aparţin lumii construite de om, şi nu lumii percepute” 6, chiar dacă ele însele afirmă un Larvam prodeo (arăt masca). Iar fantasma lexicală, consideră Roland Barthes, nu constă în a înţelege tot (orice), ci de a înţelege altceva (şi în această privinţă el se proclamă mai clasic decît teoria textului pe care o susţine) 7.


imi place incercarea de interpretare si de balansare a unghiurilor si afirmatiilor general valabile.

in manualul de clasa a -III-a era o povestioara despre carte, cum se realizeaza ea si cata importanta ar trebui sa i se dea procesului acesta de \" fabricatie\", pt ca si cartile detin ceva uman in sine.
acum nu stiu daca mai este acea povestire, dar pe mine m-a fascinat la vremea respectiva,

ceva de trecere
aceasta este un unghi de vizionare,

parerea mea este ca este geniala.
felicitari.
este o reala dovada de artistic, de poetic, de tragi-comic.
finalul este demntial.
stop

nu am nimic cu nimeni, dar nu mi s epare corect ca un text cu typosuri sa stea la recomandate, ori se corecteaza ori se scoate.
injura
mergele si bratare
leagana
cum era mahala aceasta.

au să mă caute până târziu înspre seară
mă vor găsi în cele din urmă
simplu firesc alcătuindu-mă din transparențe

foarte faine fotografiile.
si cautarea

este bine în inima ta doamne
nu am nevoie de piele învelișuri pereți
se topesc toate în urmă
se ung încet cu ceară copiii

eu nu inteleg de ce unele texte apar la atelier numai pe criteriul ca ori is prea scurte ca sa fie elocvente pt un autor nou, ori nu ne putem transpune in versurile respective.
pentru ca acest text oglindeste perceptia.
cine stie tabloul lui dali \" gala\"?

eram făcuți din celule fragile care se spărgeau când făceam dragoste. îți lăsai singurul tău ochi liber aprins ca un tăciune în inima mea de copac.

visul se termină mereu cu incendiul. arde tot cerul. ne lipim de el cu trupul nostru de lemn.

am coborat pana aproape de tine si ti-am simtit implozia si temerile.
esti atat de curajoasa incat va fi atat de bine.
focul este o alta devenire si o curatare, o limpezime necesara.
reveria trece prin feminin si ajunge la masculin.
foarte frumos

na na na.
eu îți voi spune despre ziua
ta de mâine fără ca să te temi

ziua ta va fi
fără suferință

am să ți-o arăt în palme.
uite o punere in spatiul celuilalt foarte duioasa si curajoasa.
te auzi peste toto si este bine.

< a href=\"http://www.youtube.com/v/M-QfLJbEN3k\">imortalis</a>

am ieșit pe terasă
nelu îmi veghea tăcerea
întinsă pe 2 scaune ascutam looptroop am observat trei stele din carul mare
credeam că în oraș cerul e înghițit de lăcomie
eram atât de beată și nelu tăcea
eu îmi ziceam oamenii bogați sunt foarte nefericiți
mă exasperau convorbirile lor despre autorizații la primărie
mi-am luat lm roșu și uite ce brichetă faină am primit
dar nu contează nimic
nici faptul că ioana are o casă veche în centru
cu o gradină micuță tivită cu imortalis

nici măcar asta

ma faci sa plang.
exlcuzând acest aspect, lasă-mă să-ți spun că ai reușit să scoți la iveală un discurs poetic voluptuos și aproape perfect.
laura,
punerea ta ca personaj în acest poem desface sensurile existenței.
originea unui lucur este esența lui.
tu ești esența poemului tău.
mulțumesc din suflet,

< a href=\"http://www.youtube.com/v/M-QfLJbEN3k\">imortalis</a>

am respirat poemul acesta.
este un poem galaxie, simplu dar atat de graitor.
azi diminea&#355;&#259; cînd ai plecat
cear&#351;afurile s-au f&#259;cut nisip

a! si chiar nu mi-a placut comparatia cu jucaria, la un astfel de text, naivitatile au un rol, dar sa ne ferim de clisee, iar! si sa incercam sa trecem sentimentele prin propriul filtru.asta nu inseamna ca poemiul, eu zic ca ar fi poem, nu mai are calitatea de dinainte.

Te iubesc pentru c&#259; oricât de tare a&#351; arde mâncarea sau oricât de crud&#259; ar fi, indiferent cât de mult&#259; sare sau ulei a&#351; sc&#259;pa în ea sau cât de dezgust&#259;tor ar ar&#259;ta, te for&#355;ezi s&#259; o gu&#351;ti m&#259;car. &#350;i m&#259; mai &#351;i lauzi. &#350;i apoi faci tu o mas&#259; pe care eu sincer nu o merit. Papilele mele gustative nu sunt demne de bucatele tale.
imi place complewtarea, extensia.
nu-mi plac majusculelel, sfarsitul si unele clisee de pe la final.
in rest, m-a impresionat asa cum trebuie, cred.
pentru sinceritate si simplitatea vorbelor, iata,