Sonia Kalman

Dormeau generații întregi de ingrați, Și cântau morții la fluiere de os, Improvizând note și contemplându-l pe Brahms. Susură apele a jale și fum, Și sicrie se-adapă din izvoarele reci,

Dar scapă-mă de mine, Și scapă-te de tine, Treci mai departe printre mașini Și sticle goale. Dar și aceștia sunt puțini Care adorm pe așternut moale, Și doare, Când vine ziua,

Astăzi, un biet străin ești pentru mine, Rămâi un singur val din câte sunt, Căci tu nu te-ai putut deloc abține Să pui iubirii un final aprig și crunt. Nu te-ai gândit la tot ce am

Amarul meu, dulcele meu gând păgân, Când te vei trezi singur, Nu te speria. Am plecat, cu siguranță, dar nu de bună-voie. Am plecat îndemnată de toate nopțile În care plângeam

Orașul în care trăim ne depășește. Adolescenta poartă fuste scurte și minte pe toată lumea că știe să iubească, iar tânărul, zdravăn altădată, obosește dacă ține adolescenta în brațe

Iubite,iar a început să ningă, Iar țurțurii să se prelingă. Îți cad fulgii încet pe gene, În timp ce vii la mine-alene. Eu te aștept pe lângă foc. -Hai,iubite, ia un loc, Și

La noapte, după atâta amar de vreme, Îți voi simți umbra dormind în dreapta mea, Iar când mă voi trezi dimineață mai devreme, Voi șterge patul de stingherita umbră a ta. O voi lua în

Scările palatului de cleștar mă așteaptă Ca să îmi pierd, din neatenție, pantoful stâng. Râurile susură a iubire, a euforie, Iar prințul, necunoscut încă mie, Mă așteaptă undeva, în lumea

Tu, bărbat sensibil, cum te-ai afișat mereu, Dansând, râzând în contratimp cu timpul, Iar eu, femeia brună, macabru cetaceu Ce zgârie, cu lacrimi, brut, nisipul, Formăm în îndestulata

Odată, mult mai în trecut, Ți-am promis că-mi voi Împlini visele, fie ele De orice fel, și că o voi face Prin orice mijloace. Dar astăzi, visele îmi par Total de neatins; Sunt

Iau anii și îi ascut sub lovitură de topor, Șuier luna și fluier a soare, Arunc prima dată cu pietre în mare, Sugrum fericirea, și-o ucid, și-o omor. Cânt anevoios a șarpe și a

Cad fragmente de despărțiri Printre dinții mei de zgripțuroaică, Și îmi vine să smulg din carne minciuna, Căreia noi i-am pus numele de dragoste. Să o văd cum sângerează și cum se stinge

Când dragostea cere răzbunare, ferește-te ! Nu știi prin cine și pentru cine Se va răzbuna odată și-odată, Și atunci când o va face Nu vei mai avea scăpare. Te va face să iubești cu

Te privesc cum vrei să pleci, Spunându-mi că te vei întoarce. Îmi este frică să te-mbratisez, pentru că ar putea fi unul dintre motivele Ce te țin atâta departe de mine. Tu mă iubești