Poezie
* * *
[Candva demult]
1 min lectură·
Mediu
Cândva demult, smulgând-o de la temelie,
mi-am încuiat penița într-o ghindă,
s-o macin pietrei de zădărnicie
și s-o presar în pâinea aburindă.
Iar tu, când ai văzut printre elucubrații
că șchiopătez din lipsă de cerneală,
te-ai aruncat fierbinte în fundații,
sa-mi fie gândul fără de sminteală...
Și când șuvoi de vânturi se înmănunchiară
spre pâinea noastră cea de tot avântul,
când zorii zilei noi se năruiesc în seară,
din tine-mi nasc sub tălpi cuvintele și gândul.
002.051
0