- -

Din nou hoinar, pe-un val lipsit de stele,

netulburat de-a soarelui privire,

spre învolburate țărmurile mele

mă simt gonit fără împotrivire.

De ploaia răsărită-n podul palmei

mă tem ca de-un pumnal ce vrea să taie

bucăți de dor din carnea diafragmei

ce mă despreunează de văpaie.

Oțelul stins în mine se răscoală

și-mi dă poruncă să ridic cununa,

dar stârvul mi-i cuprins de osteneală

și vreau sa fug, sa iert... Îmi e totuna!