* * *
* * * De o vreme, am o învoială cu tata, eu să-mi văd de treburile mele, iar el să îmbătrânească pentru mine. Mă cutremură însă gândul că va veni clipa când tata nu-și va mai putea ține
NOPȚILE ARIADNEI
Am vămuit ceţii petală pentru ochii mei, de acum prea goi, şi-n necuprinsul izbăvit de pofte pucesei a mă pierde. Nălucirilor străine le-am înfăţişat teribila încleştare a focului din cerul gurii;
- -
Din nou hoinar, pe-un val lipsit de stele, netulburat de-a soarelui privire, spre învolburate țărmurile mele mă simt gonit fără împotrivire. De ploaia răsărită-n podul palmei mă tem ca de-un
Simetrie perpetuă
Se-ngemănează Astru-n cer din două taine de cristal, Iisus Hristos și Lucifer de-a valma-s parcă duși de val. Și parcă prins în cercul greu al celora ce se repetă, se dedublează
* * *
Cândva demult, smulgând-o de la temelie, mi-am încuiat penița într-o ghindă, s-o macin pietrei de zădărnicie și s-o presar în pâinea aburindă. Iar tu, când ai văzut printre elucubrații că
De-a Cercului cădere...
Mai pâlpâie cuvinte în umbrele de mâine tot scrijelind vopseaua pereților uitării, urnindu-și dedemultul din formele păgâne pe lespedea de piatră ard laurii visării. Pe muntele de sare Sisif
In hoc Cygnus vinci!
Pe râul îndărătnic, în seva-i retrogradă ce se revarsă-n țărmuri, coagulând pustiul, de șarpele luminii spre coada-i covrigată mai tremură-n icoană anticipând târziul. Pe jariștea
* * *
Dinte toate ploile, doar steaua ta mai răsare peste asfințitul din gând. Între toți brazii din suflet doar fulgerul mai seamănă cucuruze. Ploaia și stelele surori prin lacrima Egretei
Poem zadarnic
Nu sting culori pe noapte din brațul meu de gheață, adună-se din șoapte strigoi de dimineață; străfulgerări azure, nebănuite gânduri, cioplească-n sloiuri pure culorile de vânturi;
Delir
Nici pâine, nici gloanțe, nici rouă pe-o frunză ce zace la geam, Reformă !, Reformă! - nu plouă... ... nu cade Guvernu’ , bani n-am. nici zahăr în ceaiul din cană, stagnare, ministru,
Sunt vinovat...
Sunt vinovat de-a nu fi fost perfect la judecata sufletelor seci, intransigent amprenta o ridici și pleci plătind tributul stilului direct. Pripit judecător, nici n-ai deschis dosarul, dar ai
* * *
În mii de spori mă-mpart gonind spre tine, cu necuprinsul ochilor să te pătrund; icoana ta mă arde, cuvintele-s puține, şi aş vrea în amintirea ta să mă
