Poezie
Fara nume
2 min lectură·
Mediu
In carnea despicata si tulbure a marii
Ti-am zarit urma de pas lasata pe nisipul fierbinte din
Noaptea in care te-am vazut pentru ultima oara
Cu roata de luna ce ameninta sa inghita tot cerul ti-am
Urmarit traiectoria pe firmament si stiu ca
Ma intrebam daca nu care cumva am facut bine sa te intreb
De ce-ai revenit pentru a afla din nou de ce-ai plecat …
Lumina de cer aburind in dimineata salvarii si intuneric
De umbra padurii la miez de noapte, le-am intrebat daca
Stiu cine mai sunt in fulgerarea plecarii de dinainte de plecare.
Picior descult si mana acoperita, pantof gol in camera aurita
De ultimele raze ale stelei din ultima decada.
Am sa plec spre a nu ma mai intoarce si am sa las in urma intrebari nepuse si izvoare neiesite la suprafata.
Si-am sa devin o planeta langa soare sa ma incalzesc din frigul
Universului si sa ma opresc din vesnica rotatie si sa gust
Praf cosmic de comete din buzunarul cel mic al pantalonilor
Bucle aurii pe inelarul negru de fum de la trecerea veacurilor
Am sa redevin ce-am fost din tot ce-am devenit am ajuns
Sa cersesc fara sa fiu cersetor in cearceaful timpului si
Din plecarea celor 99 de intelepti n-am inteles o iota care
Sa m-ajute sa dezleg misterul.
002135
0