Simona Iliasa

Ca lacrima oglinzilor, Precum susurul grinzilor, E duhul ibrinzilor... Se plimbă pe ape, Se culcă pe pleoape, Stau mereu aproape De mine și tine, Sperie bine Și totuși nu fac rău La

Trenul își vedea de drum, în timp ce eu, plictisită priveam pe geam și lăsam amintirile să curgă. Așa mi-am amintit de bunicul, de zilele ploioase în care îmi povestea despre copilăria sa...

Cum oare de n-am înțeles Cândva De ce-și iubeau îngerii Povara slujirii fără de sfârșit, De ce stăteau mereu alături Domnului multinfinit? Acuma doar, când răzvrătirea S-a pus stăpână-n

Astăzi laptop-ul meu a văzut un calculator. Mare, cu ecran de 19 inch, și... Bine dotat (cu hardul de vreo 250, parcă) Iar acum pe mine ca proprietar stresul Mă încearcă. Toți biții scumpului

cântecul steleor în cerul-abis destinul omului

Ce multe conferințe se țin în lumea asta...Pe toate temele și despre toate subiectele. Oare cum ar fi dacă într-o zi cineva s-ar gândi să convoace pe oameni la o dezbatere ce ar avea ca titlu:

Iată-le, vin învârtindu-se în ritmuri străine de nemția și spania și te miri, cum de așa... Până și șatra și-a pierdut tradiția!

E miezul nopții și simt Cum biții își prelungesc viața în mine... au o viteză hipnotizantă, și fură, fură tot ce-i omenesc din mine. Îmi caut sângele ce nu mai e, îmi caut copilăria ce sper că

Cea mai plăcută stare Ar fi a mea! Sunt doar un făt De doar două ore sau Cam așa ceva Eu nu mă tem de altceva Decât că mă voi naște!

E plăcut să fii apotema unui Vis Ce-și are izvorul în cel mai tandru și mândru Abis... Infinitul zilei ce nu e Și somnul celei mai calde adieri

Ce e noul, Dacă nu vechiul Răstălmăcit în alte mii de cuvinte mai frumose Reprezentând același Adevăr Etern?

Și dacă aburul ființei mele adoarme și zâmbetul mai uită să surâdă...uneori Nu te-nspăimânta Ci lasă ști mâine va fi mai bine, nu mai rău!

În puful nou Nu e la fel de bine Ca și-n puful vechi Dăruit de tine. În glasul nou E drept, e mult mister Dar nu e suavul cald Al siguranței Glasului de ieri.

Apropo, că tot veni vorba de chestii realiste mi-a povestit cineva care tocmai își daduse doctoratul în... matematici că matematica devine poezie atunci când demonstrezi că în fond și la urma

Îl privesc curios, îmi pare așa de straniu. De ce haine negre? De ce fața-i arsă de soare? De ce mâinile-s bătătorite de atâta muncă? De ce? De ce? Pentru ce atâta renunțare, atâta jerfă? Dar

Oare cum ar fi dacă am putea să ne prelungim clipele ca biții ce zboară prin milioanele de circuite? Oare ne-ar fi mai bine dacă ne-am fugări așa prin întortocheate rețele fără să mai știm de

Ai vrea să fii Cu un level mai sus... De ce nu? În fond toată lumea vrea De ce nu ai fi și tu ca ea? Vezi, orișicinie vrea să fie un CINE Cunoscut din ce în ce mai bine de el, ea, mine și

Pe toate posturile aceleași emisiuni: oameni care stau și povestesc despre te miri ce ore în șir. Astăzi lumea se adună la taclale și uită de ea. Vine obosită de la serviciu, stresată, iritată

M-am hotărât Să-mi vărs îngerul În tine... A fost o decizie grea! Credeam că se ascunde Un demon În spatele acelui Chip naiv... Dar pare-se m-am Înșelat!

Ce greu cred că ți-a mai fost, Doamne să împarți lumea... Atâtea mii de firimituri la atâția oameni nebuni, Pre care astfel ai dorit să-i faci iarăși buni. Ce greu e Doamne să iubești O lume ce

Stau surd În mijlocul iubirii Și orb,și ciung Și nu mă las Îmbrățișat de ea. Prefer în schimb Mirajul crud Al acestei lumi Lipsite de Viață!

La lăsatul serii, Din mijlocul verii Ședeai lângă mine, Cercurile se învârteau ca unde La mine, și la tine în caiete se jucau broscoii de fracții; iar noi.... Râdeam amândoi pe înfundate De