Gândul

Un gand din mine sare ca peștele pe uscat un zâmbet zace nevăzut și doare cât trebuie,cât poate. Eterna dimineață nocturnă mă poartă printre tunete de gânduri vreau să mă trezesc,întunericul mă-ndeamnă,adorm în sudoare. Trag aer ce doare să nu mă sufoc mă agăț de-nvățături biblice *întorc și celălalt obraz* Se-nchid pleoapele de plumb. Imaginez strălucirea soarelui în grote cu mocirlă. Găsesc pietre șlefuite în mii de fețe ce-mproașcă picături de cristale roșii. Tresar de durere,și-mi duc o mănă roșie la gură să opresc monstrul ce amenință lumina plăpândă. Cu cealaltă, apăr licuriciul ce se stinge de atăta furtună. Mă-ndemn în uitare și țip să fugă! Urletul s-agață de mine cu gheare ce lasă dâre. Caut un colț de lumină să-mi pun în gând, găsesc valuri de mătase neagră in care sar ca într-o-mbrățișare.