Bântuire pestriță
copil tăcut cerșind în stradă
eu – trădând o zi sau două
poate pe toate
și cu pielea albă
și cu ochii negri
ca niște pete pe o planșă
eu – cu mine, jumătăți tăcute
pahar
Față palidă și suptă
deasupra visului meu viu
“împarte-ți iubirea tuturor”
și totuși
Seară de abur și vară
deasupra cerului meu gol
“întinde-ți mâna spre viitor”
și totuși am
Te îndrepți spre o lume chinuită
În spate depărtările suspină
Și un cântec vechi îți amintește de un suflet.
Sub copacii boltei negre se înșiră
Mii castele în penumbre se resfiră
Și tu treci
Cade din ceruri cenușă.
Transparent și dens e aerul
Pe care-l inspir.
Ies din șerpuirile ochilor tăi
Adânci ca o groapă de mort
Negre scântei.
Mâna ți se scurge pe masă
Și vorbele-mi prind
