Poezii

Bântuire pestriță copil tăcut cerșind în stradă eu – trădând o zi sau două poate pe toate și cu pielea albă și cu ochii negri ca niște pete pe o planșă eu – cu mine, jumătăți tăcute pahar

Față palidă și suptă deasupra visului meu viu “împarte-ți iubirea tuturor” și totuși Seară de abur și vară deasupra cerului meu gol “întinde-ți mâna spre viitor” și totuși am

Te îndrepți spre o lume chinuită În spate depărtările suspină Și un cântec vechi îți amintește de un suflet. Sub copacii boltei negre se înșiră Mii castele în penumbre se resfiră Și tu treci

Cade din ceruri cenușă. Transparent și dens e aerul Pe care-l inspir. Ies din șerpuirile ochilor tăi Adânci ca o groapă de mort Negre scântei. Mâna ți se scurge pe masă Și vorbele-mi prind