Eseuri
Laic si ateu
despre libertatea credintei
2 min lectură·
Mediu
Laicizarea instituțiilor culturale nu este un proces de negare a credinței ci unul firesc , de evoluție în sensul adâncirii specializării fiecărui domeniu de activitate.
Așa cum există psihologia ca să îi învețe pe oameni să se pună de acord cu ei înșiși, cum există etica pentru a face viața socială un loc suportabil, așa există religia pentru a răspunde celor mai chinuitoare obsesii ale omenirii izvorâte din înneguratele clipe ale conștientizării trecerii ireversibile a timpului. La întrebările privitoare la divinitate , oamenii au dobândit de-a lungul timpului rezolvări, revelații, răspunsuri diferite. Un adevărat regim democratic permite fiecăruia să adere la crezul care se potrivește mai bine convingerilor intime acumulate în urma experinețelor personale.
Punerea pe prim plan a unei anumite biserici în instituțiile de învățământ, fie și sub pretextul supunerii dorinței majorității persoanelor implicate, reprezintă o gravă îngrădire a libertății de gândire și credință. O biserică diferă de altele nu numai prin modul în care își propune să intermedieze relația dintre divinitate și credincioși , ci și prin interesele de influență asupra unui număr cât mai mare de adepți. Adesea rivalitățile dintre culte primează în fața obiectivului esențial declarat al bisericii, acela de a asigura înălțarea sufletească a oamenilor, iar bisericile tratează indivizii după principiile unor cluburi exclusiviste. Ce deosebire exită între un preot/pastor care condamnă din start un suflet aparținând unei confesiuni religioase diferite și un medic ce refuză să trateze pacienții care nu îndeplinesc anumite criterii (nu au ochi albastri, de pilda)?
O biserică/un cult declarat câștigător într-o instituție de învățământ de stat pe criteriul majorității, puțin probabil că va privi cu îngăduință opinii și manifestări religioase ce nu se încadrează preceptelor proprii. Cei care sunt puși la loc de frunte în instituțiile de învățământ (adesea religia este predată în școli de chiar liderii spirituali ai comunității, preoții) sunt primii care neagă libertatea religioasă în sensul ostracizării celor care nu se înregimentează crezului comun.
Laicizarea instituțiilor de învățământ nu ar trebui privită ca o negare a divinității, ci ca o recunoaștere a credinței fiecăruia, fapt care ar apărea firesc într-un stat democratic așa cum ne proclamăm.
033.769
0
In stadiul in care au ajuns lucrurile e putin probabil ca un guvern sa-si mai asume riscul de-a scoate religia in afara obietelor de învatamant, riscul impopularitatii fiind mic pe langa acela de-a fi acuzat de impietate. Si cum ar fi altfel cand, in scolile romanesti, religia ca obiect de studiu e pe punctul de a deveni o religie.
Intre timp, valoarea la bursa a bunurilor sufletesti creste si cea a bunurilor lumesti scade proportional. Ori cine profita de aceasta scadere daca nu « liderii spirituali » ?
Una e credinta in dumnezeu si alta gestionarea, care e lumeasca. Acest ceva lumesc e foarte bine exprimat de vorba dupa care e bine sa faci ce zice popa, nu ce face popa. Ori glasul acestui popa se face auzit azi in scoli.
Si mai e ceva. (Sigur mai e si altceva. Dar eu ma voi opri doar la ceva.) Un pacatos care crede e mai putin pacatos decat un virtuos care nu crede. Ce inseamna aceasta? Ca e indiferent daca faci o fapta buna sau una rea. Importanta e dogma, credinta in ceva mai curand decat in altceva.
De fapt, de ce scriu aceste randuri? Pentru a-mi exprima adeziunea la genul de ingrijorare pe care-l exprimati. Pentru moment, doar asta mi se pare important.