Poezie
ei, na
1 min lectură·
Mediu
La mine vine obosită, seara,
Nemernicia ultimelor zări
Din care se înfruptă primăvara -
Polenuri gri și supe de plecări.
La mine vin cocorii rânduri-rânduri,
Triunghiuri moarte fără evantai,
Să-mi spele îndoielile din gânduri
Și să-mi ascută sulița spre rai.
La mine vine frântă strâmb de șale,
Cu frenezii burlești, de mucava,
Catapeteasma amintirii tale
Să-mi cânte ca să nu te uit, cumva.
La tine ce mai vine, vine vara
Cu alte măști, de aur, vin soldați
Să-ți bubuie din flinte mute ceara
Din ochii mei, de-o vreme apostați.
023.666
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 89
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Silviu Tudor-Saladjiar. “ei, na.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-tudor-saladjiar/poezie/161243/ei-naComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
m-am distrat ca în copilărie, n-are nici o treaba sula cu prefectura, un \"la\" gasești pe toate drumurile, ceea ce amintești tu e peisagistică, nu urbană. mai pune mânuțele pe carte că, altfel, atât poți, atât dai, chiar vânare de vânt, recte zguduială pe pâine, fetiță. nevertheless, they shoot horses, don\'t they? la bună vedere
0

orice semana cu orice daca vrei musai, eu seman cu goldie hown da nu-s ea.