Poezie
Miile
1 min lectură·
Mediu
Douăzeci și nouă de Siberii
Sapă-n mine ca-ntr-un cuib de șerpi,
Mă destramă solz cu solz, sunt banca
De ninsoare și de flori de câmp,
De-aș avea păduchi și beri-beri
N-ai mai ști de unde să mă fierbi
Ori m-ai scărpina să-mi treacă brânca
Și să nu mai plâng atât de tâmp.
Foaie necuminte de mireasă,
C-o să-mi fii, că n-o să vrei să fii,
Urcă-ncet pe tâmpla mea un greier,
Cântă-n mine ca-ntr-un bivuac,
Eu miros a malț și a melasă
Si-am să putrezesc în zori de zi –
Am deja pecingine pe creier
Și cinci scânduri albe, să mă-mbrac.
Douăzeci de palme și-o maimuță,
Patru mii cinci sute două, trei
Zile, care-mi năpădesc uitarea,
Mă desfac de solzi și mă topesc
Tot sunt roata-a cincea la căruță,
Tu sa fiu altcineva mă vrei,
Merg cuminte-n staul să-mi ling sarea
Și să uit ce strașnic te iubesc.
002601
0