***

Iubito, în noaptea aceasta de vară Se smulge furtuna din munții de dor Și iată cum ploaie de verde coboară La poalele vremii în zbor de condor. Nu lumii i-aduce umilă-nchinare Că lumea miroase, de-o vreme, a hoit, Doar tu îi ești lumii acuma serbare Și vraja uitării e-n sufletu-mi tot. Încât nu mai este nici loc de-ntomnare De-aduceri aminte, de Dunăre și În ochii mei jarul atâtor amnare Aprinse de-o viață te-ndeamnă să vii. Cu toată splendoarea privirilor tale, Cu lacrima toamnei uscată în ochi, Cu dorul credinței purtat de petale, Cu rugi și blesteme, cu ultim deochi. 31 august 87, PR