Poezie

Bănuiala care macină

1 min lectură·17 decembrie 2019

Mediu

Noaptea mi-a trecut pe la ferestre umbre ciudate

dar nu m-am speriat,

m-am grăbit să adorm și să uit.

Dimineața sunt alt om gata de provocare,

mă învârt nehotărât prin cameră

fără să mă grăbesc să-mi reiau activitatea

ce mi se pare de fiecare dată nepotrivită.

Ploaia s-a oprit și e un miros de aer proaspăt,

lumina se oprește în ochii călătorului

și alunecă apoi pe trupul său în mișcare,

cineva m-a chemat să privesc în depărtare

cum arde pădurea

cu flăcări înalte rupte din cer.

Am rămas locului căzut într-un gol nedeslușit,

parcă cineva îmi luase aerul curat,

nu este nicio justificare, nu e nici măcar cald,

dar o bănuială tot este

și ea îi macină pe mulți care concep

neglijența și nepăsarea bolnavă.

001.203

Silviu Somesanu. “Bănuiala care macină.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14143417/banuiala-care-macina

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.