Poezie

Toamnă cu semne visătoare

2 min lectură·10 septembrie 2019

Mediu

Toamna mă așteaptă întotdeauna cu vânt fără aripi,

cred că seara grădinii e ruginită de arome,

fără păsări exuberante

păstrează un fel de tristețe pusă la învechit.

Nu cunosc o altă îndestulare mai diversă

care mă trage de mâini să strâng pentru iarnă

și eu ca un greier pătimaș fac degustări de băuturi

până-mi cade scripca în somnul uitării,

de mă limpezesc doar cu câte o lacrimă de vin.

Te rog și pe tine,

să vezi aurul topit în pahare.

Dar tu rămâi cu gândurile curate și ochii țintă

la semnele care se joacă pe cerul spumos,

privirea nu se pierde ci se încarcă de semnificații

despre modul cum noi ne includem în natură.

Bate la ușa din spate a toamnei

un frig din ce în ce mai rece, adunat de pe drumuri

și noiembrie împrăștie totul cu dușmănie

fără să-l oprească nimeni.

Pe vremea asta Dumnezeu îmi coboară-n cuvinte

și ploile se țin legate unele de altele cu frânghii de ceață,

nu pot răspunde la provocarea de a scrie

de parcă am rămas în tabloul estompat de peste deal

peste care soarele se grăbește să treacă pe sub nori.

E frumos de visat cu ochii în depărtare

într-un cadru în care nici nu exist ,

ci mai degrabă m-am împotmolit în necuvinte

din care nu pot să scap decât absorbit de liniște.

Pare ușor să străbat lumea

când ea e totuna cu mine

și-mi sosesc caii înaripați cu zăpada la poartă.

001.158

Silviu Somesanu. “Toamnă cu semne visătoare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14140937/toamna-cu-semne-visatoare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.