Poezie
Îmbătrânit ca un fluture
2 min lectură·
Mediu
Noaptea îşi va bănui întunericul de trădare
cât îngerii cu aripi albe au ajuns la timp
şi s-a făcut pace între duşmani.
Râurile se vor linişti după furtuni deocheate
de se vor putea trece şi fără poduri
spre luminoasele oraşe din depărtare,
oamenii vor purta cu ei cuvântul ce-i va uni
dând un alt înţeles apropierii
din fiecare unghi.
Mai bogaţi cu câte o faptă
se vor simţi sănătoşi în gândire
şi fiecare va arăta câte un semn de bunăvoinţă
cu surâsul pe faţa luminoasă
şi bărbaţii vor purta câte o floare
pe care s-o dăruiască unei femei
cu toată dragostea inimii lor
care vorbeşte prin gesturi gingaşe
şi nu risipeşte nimic din ce prisoseşte.
Chiar şi cei rătăciţi peste măsură
se vor trezi cu alte gânduri adânci
purtând în carne porniri viclene
care le încearcă răbdarea,
mai frumos decât crepusculul serii
în care culorile sunt nuanţate,
mă înfăşor cu aerul ars de peste zi
îmbătrânit ca un fluture
ce nu vrea să moară de atâta miros pătrunzător
dintr-o noapte bântuită de temeri
într-o casă cu stafii.
Cine o să urce treptele cunoaşterii
desupra de ce poţi înţelege?
Nu ştiu nimic altceva pe lume,
să macine mai mult trupul
decât suferinţa
crescând...
001257
0