Poezie
Întotdeauna îmi creşteau aripi
1 min lectură·
Mediu
S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.
Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.
Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,
zborul e o idee prea îndrăzneaţă
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
şi acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerşită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireşii
pe care şi tu îi iubesţi.
Întotdeauna îmi creşteau aripi
acum le am
şi nu ştiu cum să zbor.
001.367
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silviu Somesanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 182
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Silviu Somesanu. “Întotdeauna îmi creşteau aripi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14135504/intotdeauna-imi-cresteau-aripiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.