Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

În vremurile cu nimb pe frunte

1 min lectură·
Mediu
În fiecare noapte împlinesc o zi,
nu le mai socotesc numărul,
mi se pare o impietate să mă gândesc
la trecerea lor liberă prin mine
până la un punct sau două ori puncte, puncte.
N-am păcălit în vreun fel destinul
deși aș fi vrut,
când totul mi s-a părut un joc de zaruri
din care puteam ieși câștigător.
În vremurile cu nimb pe frunte
m-am îndrăgostit de o femeie,
am uitat trecutul și am iubit-o,
mi s-au întâmplat ridicări și căderi
dar n-am rămas niciodată-n genunchi
un singur Dumezeu m-a ocrotit
și acela era al meu.
Fiecare împlinire m-a găsit acasă
am îmbătrânit tot așteptând ziua sublimă
nu știam să o scriu cu majuscule
într-un poem fără cuvintele tale
pe o hârtie lăsată după icoana mamei.
Așa că, îmi adun puterile rămase
și le voi zidi în sufletul tău,
să le scrii într-o carte cu poeme
ca să înflorească în gândurile urmașilor.
003237
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
152
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Silviu Somesanu. “În vremurile cu nimb pe frunte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14133712/in-vremurile-cu-nimb-pe-frunte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.