Poezie
Þipăt prevestitor
1 min lectură·
Mediu
Vântul fluieră prin oasele nopții la marginea prăpastiei
până întunericul îl prinde cu mâța-n sac,
nu poate pătrunde până-n adâncul ei
unde râul își vede de treburi
grăbit spre câmpiile soarelui.
Locuiesc undeva sub dealurile domoale,
zilele mi se împrospătează singure
cu clipe pline de dragoste-n mâini
care mă găsesc și-n puterea nopții
ca pe o cucuvea așezată pe o creangă de nuc
care țipă de bucurie.
Inima simte ceva ciudat
cum se naște în minte, schimbarea
și apele nopții se varsă-n memoria secetoasă
avidă de furtuni și întâmplări.
001.608
0