Poezie

Cum se schimbă omul

1 min lectură·22 septembrie 2014

Mediu

Aici nu mai sunt eu

este cel ce se dezbracă de cuvinte și rămâne gol,

eu îi strâng gândurile și le arunc

fără să bănuiesc dac-ar fi bune la ceva

pentru că nu sunt obișnuit să construiesc din ele vise

și să mă lupt pentru ele,

așa cum se întâmplă când înveți pe de rost

și-ți iese sacrificiul din canoane.

Nici teama nu mă scoate din fire să mă pornească la drum

doar un picior unde trebuie

îmi rupe ritmul apatic și apoi mănânc pământul cu pietre cu tot,

nu mai există nicio prăpastie în față.

Tot ce-i sedimentat în trup se pune-n mișcare,

încep să se învârtă roțile minții,

de nu mă domolește nicio femeie

și totul se răzvrătește pe unda de șoc.

Mi se aglomerează gândurile și visele a furtună,

nu mai scapă nimeni fără să-și țină cuvântul

până la ultimul.

001.603

Silviu Somesanu. “Cum se schimbă omul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14056365/cum-se-schimba-omul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.