Poezie
Atunci să vii și tu
1 min lectură·
Mediu
Îmi înflorește timpul pe urme, drumuri
cu borne pe marginile sorții
se-ncheagă într-o limbă tămăduind durerea
întărind cusăturile vieții
cu ață din cânepa luminii.
Destinul meu ca o cremene
încă nemișcată din loc
privește trecerea asemenea apei
șipotind între curbele valurilor.
O ceață cu fața pătată și aspră,
copaci aproape desfrunziți și desculți
uitând să se ascundă după colțuri
răsuflă ușurați ecoul unui tunet.
Asimetric și oblic cad ploile
până se obosesc și plâng
tot mai subțiate de obsesii,
de mi se clatină și înclină scrisul.
Atunci să vii și tu
destrămând din mine întunericul,
apele limpezindu-le
împărțind darul secret al iubirii.
001.666
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silviu Somesanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 102
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Silviu Somesanu. “Atunci să vii și tu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14054128/atunci-sa-vii-si-tuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
