Poezie
Caii somului
ref.
1 min lectură·
Mediu
Dincolo de noaptea princiară
alung caii somnului
cu șeile goale
peste pragul dimineții.
Sângele urcă și coboară coline;
știe drumul,țese-n memorie
se grăbește,
e încă departe de ultimul popas.
Inima-l strunește din zăbale
sub pleoape desenează cerul
și cu lacrimi de ploi,
udă pământul ars
cu viespi de vânt.
Apoi cu părul despletit în câmpie
înfiripă în amintire gândul femeii,
cu o umbră de plâns,
un nechezat șuieră departe
la cotitura râului sălbatic
unde trece un pod
și ajunge la dăruirea
trecutului rupt din noi.
La sfârșit fiecare caută
în curbura timpului
norocul ursit.
001565
0