Poezie
Nici munții, nici văile lor
1 min lectură·
Mediu
E atâta dorință de viață-n semințe
încât forma sărutului aflată-nlăuntru
se deschide germinând spre înalt
cu lacrimi surâzătoare la soare.
Ca un bob de grâu ce respiră bucuria,
așteaptă clipa când se dezminte pe sine
și îmbracă tăcerea cu sânii ei cosmici
gata să înfrunzească pământul.
Propria noastră trăire într-un delir
captivat de spațiul concav prin care trecem
duce un râu spre propria mare de lumină.
Niciun vânt nu ne caută în arbori
loc de popas pentru oasele reci.
Mirosul putred al anotimpului trecut
se lasă dus în peșterile-n piatră,
unde arar pătrunde piciorul și ochiul.
Nici munții, nici văile lor nesupuse
nu ridică din umeri când trece femeia,
doar susură cu o privire mirată
de parcă ar fi trezit o căprioară din somn.
Se conduc mai departe după legile lor
pe care noi nu vrem să le înțelegem
și ne cuprinde teama.
001.553
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silviu Somesanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 143
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Silviu Somesanu. “Nici munții, nici văile lor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14012518/nici-muntii-nici-vaile-lorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.