Poezie
Scepticism
1 min lectură·
Mediu
Am ajuns acolo unde se mișcă stelele
și întorc pe Dumnezeu din drum
să privească pământul în albastru fosforescent.
Sunt toamne pe aici și alte minunății în galben,
inimi de arbori în cruce și pietre tombale
care alungă cenușa și nisipul în deșert,
cum îl voi trece fără cămile prin vânt?
Cui îi voi povesti rătăcirea mea printre oaze
dacă nu ție, Doamne?
Femeia așteaptă să-i fiu călăuză
prin orașul acesta în noaptea de gol
unde câinii-s cuminți
și unii vor să-i obișnuiască cu eutanasia.
Se aude o rugăciune rămasă în urmă
ori poate un blestem spus încet.
Dragii noștri prieteni care ne trădați,
nu spuneți despre voi decât adevărul
și el are capul spart.
Eu și femeia am rămas mai departe să-l căutăm,
murim și mă tem că nu-l vom afla.
001.536
0