Poezie

Orașul

1 min lectură·2 ianuarie 2011

Mediu

Zăbovesc pe străzile orașului cu turnuri,

printre clădirile medievale,

mă fascinează sobrietatea lor prăfuită

porțile grele prin care te cheamă misterul.

Nu sunt decât o umbră trecătoare

o fantomă deghizată-n pelerin

care-și sfâșie timpul pe roți.

Sunt dintre oamenii cu pasul nesigur

pe un drum zdrențuit de obstacole.

Orașul e un candelabru de lumini în noapte,

un loc unde îmi ascund identitatea,

furat de ceasurile sparte

unde timpul se rotește pe cadrane.

Nu cunosc pe nimeni în mulțimea amorfă

sunt o stea descompusă,

dintr-un cer strivit de pământ.

Deseori cu ochii roșii prin fanta de lumină

fac plecăciune hârtiei îngălbenite

sub streașina unei lămpi cu vapori,

și aștept să-mi cadă cuvintele mari.

Călăresc inorogii de sticlă

până la răscrucile dintre anotimpuri,

curg lacrimile gălbui din ochii iubitei,

ca picăturile din nori pe asfalt,

mă înclin, m-așez în genunchi

și-i mușc buzele cu un sărut

în văzul lăptos al mulțimii.

001.872

Silviu Somesanu. “Orașul .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/13966292/orasul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.