Poezie
Restul e destin
1 min lectură·
Mediu
Cu sufletul înzăpezit
îmi trag copilul pe sanie
și fac pârtie luminii
până la buza orizontului
unde se fură depărtarea.
Dintr-un basm al copilăriei
mă întorc sprinten acasă,
copil în pântecele mamei
să mă nasc din nou
înainte de sfârșitul anului.
Trec așteptata povară
prin mai multe femei,
bucurie-n durerea facerii
la umbra pomului vieții.
Îngenuncheată de sete,
câmpia naște pâinea
unde râul își măsoară timpul.
Făina se macină-n morile nopții
aluatul dospește pe sobă,
ridică în neveste rodul.
Prin inima lor
trece o stea de foc
nevăzută.
Dragostea
brăzdează norocul copiilor
cu semințele înțelepciunii
din clipele alungate.
Și restul,
restul e destin.
002.075
0