Poezie
Așteptare
1 min lectură·
Mediu
Era timpul când mi se încopciau gândurile
pe albul zăpezii într-o rană deschisă,
lupii urlau pe fața gerului teama
și o fluiera crivățul alungat din munți
la ferestrele tale înflorite de gheață.
Luna strângea vulturii pe creste
să le fure parfumul de sânge,
să-l vândă la mare pescărușilor albi
când pe umerii valurilor peștii se agață de aer
și le râd în nas.
Sub ape curentul lovește-n țărm,
marea-i încremenită de singuratate.
Ard vreascurile timpului sub coaja copacilor
paianjenii s-au acuns în scorburi adânci
în pânza lor corbii-și prind ghearele.
Schelete de pești mă zgârâie pe auz
și nopțile cad tăiate în bătaia pleoapelor
cu cercei inelați pe trupul lacrimilor,
când un izvor mi-a mărturisit
că pietrele au migrene și crapă de durere
nu mai pot suporta consistența mișcarii.
Pasările nu mai știu să zboare
caută pe jos în rumegușul oamenilor
peste care ramurile scutură pulberi de omăt.
Noi așteptăm să vină lumina
cu trenul de dimineață
și întârzie.
002.030
0