Poezie
Medievală
și cel cu tichie albastră
1 min lectură·
Mediu
Am întârziat toropit de umeda căldură
lângă turnurile cu capul în nori
cu treceri prin tunelul timpului în străzi
ori coborând scările cetății-n istorie
cu emoții răzlețite pe podul minciunilor
unde se aud clevetirile trecutului în somn.
Pleoapele se mișcă mirate
zâmbetul tăcerii cade-n muzeul Bruckenthal
a revenit omul cu craniul în mână
și cel cu tichie albastră.
Lucarne-n acoperișuri cu ochiul pisicii
urmaresc pașii cum lovesc pietrele.
Umbrele te însoțesc pe sub arcade
nedezlegate taine se simt în aerul vetust.
Rămâi cu mine să mistuim patina de argint
Desenîndu-ne caligrafic barocul prin ziduri
surprinși de povestea atâtor întâmplari
cu care liniștea pătrunde-n catedrale.
Nemurirea se ascunde-n trupul femeii
Cu un surâs în ochii barbatului
pe drumul nescris al cunoașterii
urcând pe trepte de lumină.
002369
0