Silviu Petre

\"Trebuie oare să suferi și să iubești ca să apreciezi cu adevărat viața și oamenii? Oare nu poate fi ocolită suferința?\"
Buna intrebare....

Impresionant felicitari!

Am revenit peste ani cu aceeasi lacrima pe obraz pentru ingerul cu aripi zdrentuite...

Un teoretician al comunicarii spunea ca speranta si visul sunt ucise printr-un complot al conformismului. Pentru ca speranta si visul sa traiasca, trebuie sa fii altfel decat ceilalti. Si sa nu-ti fie nici rusine si nici teama sa fii exact asa cum simti.

Din pacate mama nu s-a rugat vreodata in felul asta pentru mine asa ca nu-mi ramane decat sa-i invidiez un pic pe cei cu asemenea mame si pe mamele cu asemenea ganduri.

Salut Radu,

Intr-un fel, am incetat sa mai scriu poezie, de vreme ce a trecut 1 an si eu n-am reusit sa-mi mai adun gandurile in asa fel incat randurile sa curga de la sine.

Asa cum am mai spus, nu sunt genul care sa scrie tot ce-i trece prin cap sau sa faca din asta o ratiune de a fi. Eu scriu cand am ceva de spus si asa cum simt ca trebuie s-o spun. Idei am mai avut, dar am preferat sa nu mai folosesc metafore pentru a le exprima. Era momentul
\"concret\" asa ca de la poezie am trecut la proza si mai apoi la jurnalism de natura sociala. Au fost momente ideale pentru poezie, au fost momente pentru proza si eseu. Acum e momentul pentru jurnalism social. Probabil ca am sa revin la poezie atunci cand am sa simt ca asta e cea mai potrivita forma de exprimare pentru ceea ce o sa vreau eu sa spun.

Mi se pare ca oamenii care au comentat aceste randuri merg mult prea departe.
Ciudat este ca cele mai simple lucruri par atat de complicate si atat de greu de inteles. Ce-ar fi sa nu le mai disecam atat? Sa le lasam sa \"curga\", in matca lor ... si poate in afara ei.

Nu stiu ce parere au altii, dar mie imi place. Totusi, parca \"super cool\" nu-si gaseste locul in versul cu pricina.

\"ploaia-si curge stropii in sus\" mi-a placut cel mai mult. Chiar ai vazut asa ceva?:)

Din fericire, sunt mai multi ingeri printre noi decat vrem sa recunoastem. Iar ei n-or sa spuna niciodata de ce ne asternem talpile peste aripile lor.

Poate ca am s-o accept pentru o clipa, dar n-am sa las niciodata durerea si amaraciunea sa faca parte din fiinta mea. Am sa incerc sa gasesc mereu motive de bucurie ... chiar si fara cea draga. Acum cateva luni nu-mi inchipuiam viata fara ea. Apoi a trebuit sa invat sa traiesc fara ea si cu durerea in suflet. Si-ti spun drept ca asta a fost tot un fel de moarte. Ori eu am ales sa traiesc frumos. Deci, n-am sa-i mai fac durerii loc in viata mea. Si da, uneori dorinta se impleteste cu suferinta. Ideal e sa renuntam la dorinta care produce suferinta.

Multumesc Oriana. Intr-o zi inghetata la propriu si la figurat mi-ai oferit caldura unei raze de soare. Nu cred ca mamei i-ar pasa de sensibilitatea mea (in cei 28 de ani n-a facut-o si nu mai astept minuni). Iubita insa a stiut mereu si m-a incurajat sa scriu ce-ai citit. De ce pun totul la trecut? Pentru ca iubita mea nu mai e, a murit in septembrie 2001 intr-un accident de masina. N-as fi facut poeziile publice niciodata (nu intr-un site specializat sau tiparite) dar pentru ca ea se indragostea pe loc de tot ce scriam, mi-am zis ca poate ... acolo unde e acum, o sa vada ca n-am uitat tot ce-i placea ei.

Ciudat cum dau mereu de tine Alexandra...
Cred ca Orfeu greseste cand spune ca randurile tale reprezinta proza feminina. Ele vorbesc despre tine si cred ca sensibilitatea trebuie tratata cu respect. Daca mi-ai cere un sfat ti-as spune sa lasi temerile in urma pentru ca nu-ti folosesc la nimic. Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima, spune lucrurilor pe nume si iubeste fara sa te mai gandesti la ... consecinte.