Poezie
„Normal”-ul
1 min lectură·
Mediu
„Știu că pădurea aceea albastră în care copacii au aripi și buze,
În care frunzele căzând devin scrisori
Către fluturi și păsări,
Nu-i doar închipuire!
Și cerul dimprejuru-i,
Aprilul...,
Da, aprilul...,
Cărarea peste care pășind nu-ți mai dorești
Decât să țină veșnic,
Și..., da, mai e... izvorul,
Din care mii de vorbe,
Un fel de cânturi sfinte,
Împrăștie răcoarea unui pierdut Eden!
Nu-i ceas în miez de noapte
În care să nu caut să îmi aduc aminte...
Știu eu..., un amănunt,
O întâmplare simplă
Ce-ar ști, cu trup și suflet
În locul de acolo să mă trimită iar...
Sau poate că răbdarea
E cea care-mi lipsește,
Poate că vis e totul,
Însă un vis urât,
În care nu mai este
Nici soare să răsară,
Nici umbră să mai cadă pe pământ,
Nici lună nu-i,
Nici suflet aproape să îmi fie...”
Aici sunt eu și-i astăzi,
Ești tu, e dimineață,
E dragostea și visul.
Și e privirea ta.
013.101
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- silviu dachin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 157
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
silviu dachin. “„Normal”-ul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-dachin/poezie/1798175/normal-ulComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Întrebarea ce ne macină: cum să regăsim Raiul pierdut?
Normalul pământean din ultima strofă ne poate ridica spre normalul pierdut: \" Aici sunt eu și-i astăzi...\"
Ideea transpusă prin frumusețea versurilor prilej de profundă meditație