Poezie
prima zi
1 min lectură·
Mediu
sunt o cizmă în care ghinionul și-a băgat picioarele
ca să facă plimbări lungi pe fața pământului
vorbele astea mi le-a trântit în urechi ani întregi
până când într-o zi
s-a întors acasă cu un braț de flori
o femeie tânără și frumoasă
nu te mai uita așa de la ea e ghemotocul ăsta de petale
sigur viața e o linie sinusoidală nu întotdeauna cumsecade
deasupra ori dedesubt e hotărâre nu întrebare
am întâlnit-o pe pod se uita în iureșul apei și zâmbea
îi răspundea alta una de plângea cu tot râul
am înțeles că sunt la mijloc că îmi doresc atât de mult
să fiu cu spatele spre apă
a oftat
ia pune-le într-o vază la mine în cameră
auzi că tot suntem atât de mulți
cum o să-l aleagă Dumnezeu pe ăla de-l duce primul la judecată
și deschide larg ferestrele să fie lumină
022786
0
-cred ca ar trebui evidentiat cumva, bolduit sau pus intre ghilimele, tot ceea ce rosteste cealalta voce, pentru a evita orice fel de ambiguitate
-versurile astea doua:"sigur viața e o linie sinusoidală nu întotdeauna cumsecade
deasupra ori dedesubt e hotărâre nu întrebare" ar trebui scoase: sunt greoi exprimate/sunt greu de citit/ sunt lucruri rar utilizate in vorbirea curenta
-liantul intre bratul de flori si vaza din camera se face tardiv, atat de tardiv incat aproape se pierde ideea si imaginea frumoasa de la inceput
- si in general nici eu nu stiu cum, ar trebui ca acest poem sa aiba mai multa claritate; pare mulat pe o nota autobiografica asa ca zic mai mult curaj si mai putina inhibitie, pana la urma realitatea e cea mai autentica poezie.