Ultimul greiere

Intr-o seara de noiembrie am auzit ultimul greiere. Era cald și prin fereastra deschisă se auzea un cârâit plăpând și obosit ca și toamna ce aproape se terminase. Dar el nu canta pentru toamnă, el canta pentru vară, îți răscolea sufletul acel zumzet chinuit, melancolic, ce chema timpuri ce nu se vor mai intoarce niciodată, care după ce au fost ingropate sub frunze si lacrimi vor fi invelite în zapadă si apoi spălate de torentele primăverii. Astfel în vara următoare se poate lua totul de la capăt, aceleași greșeli stupide, aceleași vorbe negândite, același final tragic... Vara rămane mereu în suflet, dandu-i speranța căldurii și in cele mai reci ierni dar fără să îl incălzească.