odată, într-o seară
am întâlnit un om
ducându-și umbra de lesă
legată strâns
și cu botniță
l-am rugat s-o dezlege
oricum e-n siguranță
cu cea din urmă
mi-a răspuns
n-o va face
i-e
Când n-oi mai fi
Copilă, tu să nu mă plângi!
Căci eu m-am dus spre veșnicii
Și traiul tău să nu ți-l frângi!
Ci să trăiești curat frumos
Precum Cuvântul ce te-ndeamnă
Lumină fii, pe
Odată, într-o seară
Am întâlnit un om
ducându-și umbra de lesă
legată strâns, cu botniță.
L-am rugat s-o dezlege
oricum, e în siguranță
doar cu botnița
Mi-a răspuns că n-o va face
I-e
Vorbește Doamne
Vorbește Doamne, robul Tău ascultă
Căci vorba Ta e singur-absolută,
O stâncă pe marea ce se tot frământă
Ne-nfircată-n fața celor ce asupră-i s-avântă
Vorbește Doamne,
În creația-I măreață
Domnul a făcut și floarea,
Ca s-arate lumii-ntregi
Puterea și splendoarea.
Multe flori de soi făcu
Așa cum numai El știu,
Catifea, în vii culori
Când privești ochi-ți
Mă întorc spre mine,
Pentru-a Te găsi pe Tine,
Căci în mine eu Te aflu
Și în Tine eu mă satur.
De la mine spre oglindă
Din oglindă înspre tindă,
Pentru-a mă odihni deplin
De cuvântul Tău
Sunt respins de toată lumea
Nimeni nu mă vrea,
Pot fi o binecuvântare
Persoanei ce vrea să fie mare,
Sau, un adevărat blestem
Când în inimă m-aștern.
Unii mi-au înțeles menirea
Și mi-au
SC