Sunt mai deștept decât îți poți închipui
Dar mult mai prost decât îți poți imagina
Dezechilibrul nu îl poți învinui
Am echilibrul rătăcit în palma ta
Atins de patimă nici patul n-are somn
Primind
Oprește lumea dimprejur, suflet ascultă
Închide-afară orice gând, frică alungă
Sub un cireș închide ochii și ascultă
S-auzi sămânța din pământ rodind cum urcă
Ascultă frunzele crescând, timpul cum
E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă
Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun
Puțin contează când stau singur într-o gară
Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum
Aleargă timpul anotimpul să ne
Privesc în gol
Gândul umblă apatic scotocind interiorul virtual
Timpul curge imperturbabil ascuns în transparență
Plutesc absentând indiferent, colorat translucid
Prezența rătăcită mistic
De–ai să mai poți să mai arunci din noi tăcerea
Cu flori de Mai am să mai vin să-ți spun povești
Când o mai fi să ne vedem adu-mi privirea
Întinde-mi mâna s-o sărut pentru că ești
Te mai întreb
E-atâta nepăsare că pare-a fi normală
Şi inima de-arunci e-o chestie banală
De ea dacă te-ncurci înseamnă că-i o boală
Știu mulţi a te trata cu-o nepăsare goală
Un psiholog mi-a spus să torn
Ce-am scris nu am gândit
Doar sufletu-mi dictează
Citind poate-ai simțit
Cum inima vibrează
Iubirea-i un destin
Voința nu contează
Stropită e cu vin
Găndirea-ți afectează
De-i singură e-un
