Silvian Costin

Un zâmbet mi-a trimis Probabil la-ntâmplare Am întrebat ce e Mi-a scris că-i ghicitoare Sperând am încercat Să o întreb cu-o floare Răspusul m-a-ntristat Cealaltă pranteză doare În cloud se-ascund

Încerc din rămășițe să m-adun Arde un dor o ultimă fărâmă Între hotare bântuind rămâne scrum Focul durerilor cumplite mă consumă Zidite porțile șoptesc să-mi caut drum Lipsind speranță

Trecut-au zile fără urmă ca un fum Singurătatea risipindu-le uitate Absența caută prezențele nocturn Călătorind printre făpturile abstracte În vise umblă transparențe de parfum Iluzii oarbe

E liniște Noaptea visează în cameră Patul doarme tăcut Singurătatea mă strânge în brațe Încuibă sub plapumă rece Spre dimineață liniștea strigă Ecoul lovește asurzitor Ochii se crapă de

Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă S-aud cum umblă pasul tău cometa mea Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă Pierdut in vise regăsind prezența ta Când vei pleca ascunde-mi zilele de

Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate Mai mult de soare, de pământ sau line ape Mai mult de aur, de argint sau nestemate Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate Eu Te Iubesc mai

Pe mine sădind la tine-n pământ Renasc din sămânța iubirii mai verde Sub aripa inimii tale m-ascund Ferit sunt de arșița lumii inerte Nu pot să-ți aduc o rază de stea Căci soare ești tu s-aduci

În față am o pagină albă Imaculat așteaptă cerneala Stă goală privindu-mă alb Acoperită cu ploaie o tac Ascund cuvintele ucise-n pământ Iau gândurile și le-așez între pietre Închisă-ntr-un

Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă Privind lumina m-am strivit de ochii tăi Îndrăgostit stau înodat fără de șansă Și-atunci nu pot să mă dezleg de norii mei Nu pot vorbi și-atunci mă tac

Suntem aici însă distanța ne desparte Suntem acum dar ne rulează un alt timp Suntem cărări însă pășim în altă parte Suntem lumini prin alte locuri strălucind Lipsește noi trăind prezențe

Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă Din aparențe se hrănesc cu mare artă Salvează lumea comentând-o pe la poartă Ați mai văzut oameni uciși

Te rog nu stinge lumina E prea întuneric s-adorm O stea n-a adus strălucirea În beznă prezentu-i diform Nu-mi stinge în lacrimă ochii Lipsindu-mi privirea mă dor Se-aprinde în vis amintirea Uitarea

Se-adună-n călimară dor nătâng Îl scurg adăpostindu-l pe o foaie Arunc pagina scrisă fremătând E plin de ghemotoace în odaie Se umple călimara suspinând Primește a tristeților șuvoaie Ard litere

Mă caută zilele Dimineață bat în geam zâmbind Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii Degeaba, înăuntru plutesc umbre Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă Zboară în gânduri electrocutând

Preocupat vorbesc tăcerile anoste Șoptesc prin gânduri zumzăind asurzitor Precum o cohortă de țânțari flămânzi Cautând venele stiloului să extragă litere Cuvintele rămase curg tăcut Se-așează

Pe cer un înger strălucind ți-aprinde-n vis fantasme Din aripi curg hălăduind pleiade lungi de astre Pășind în zbor cărări se-ntind petale-nmiresmate În urmă stelele sclipind plutesc imaculate Din

Când o să piară din speranță ‘Te Iubesc’’ N-o să mai bată inimi calde pentru nimeni Golind pământul de tot neamul omenesc Desprindem sufletul crezându-ne mai liberi În astă viaț-am așteptat să plece

A murit pisica Boncuise în grajd cu porcul Măgarul filma spectacolul morbid Rânjea isteric cu neuronii plecați Ambulanța sosi în grabă degeaba Un brancardier cu ochii injectați coborî

Se-așează brumă peste frunza arămie Copacii freamătă privind creanga pustie Florile-și lasă pe pământ sămânța vie Distinsa toamnă încheind a sa domnie Haiducul vânt pornește-n goană vijelie Cireada

Întunericul fuge cotropit de lumină Fereastra visului se închide tăcut Deschid ochii și întâlnesc realitatea Se uită la mine râzând șugubeț Oare ce va fi azi? O altă zi pornește imperturbabil

Umblând cu gândul despletit citesc în valuri Pasul oftează șterse urme pe nisip Copil bătrân călătorind fără de maluri Întreabă marea cât de-adânc s-a rătăcit Vântul ascultă clătinându-se