Briza de toamnă umblă frunza în cădere
Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele
Storcându-mi verdele rugina curge-n vene
Anunță iernile sortite vieții mele
Se plimbă soarele vărsând lumină
De-ar fi hotarele de zahăr le-aș topi
Dar sunt amare-ndepărtările uscate
De-ar fi tăcerile vorbite ne-am privi
Însă distanțele tot cresc înstrăinate
Nu știu emoțiile din vise-a izgoni
Plutesc
Privind în urmă, mi-amintesc când am căzut
Cum s-a topit noaptea în vis și ziua-n gând
Ce-am devenit, ce s-a-ntâmplat, ce mi-ai făcut
Nu mai sunt eu, m-ai transformat în om pierdut
Privește-acum în
Pornește-un vânt de vară
Suflând apleacă lanul
Se-ndreaptă către munte
Cântând se mișcă ramul
Coboar-apoi spre mare
Ușor împinge valul
Plimbându-se în cercuri
Șoptind atinge malul
Prin
Să nu mai plângi când soarta crudă te-a lovit
Degeaba cauți loc ascuns de realitate
La poarta-nchisă fremătând ai nimerit
Doar o minune va schimba ce nu se poate
Să nu mai plângi tu suflet blând
De ce-am venit aici
În lumea asta strâmbă
Condusă doar de mâini
Cu reguli într-o dungă
De ce gândesc că poate
De ce dragostea doare
De ce-i atât de greu
S-aduci o alinare
De ce nu înțelegi
Că
Din cauză de suflet mă scufund
Tot mai adânc, încet desprins de realitate
Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund
Tras pân’ la fund de o speranță și un poate
Din cauză de suflet totu-i strâmb
Departe
A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita
Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles
Când două zâmbete plutind ating lumina
Răsare floare cu petale-n curcubeu
A fi iubit e pur și simplu o
Un zâmbet mi-a trimis
Probabil la-ntâmplare
Am întrebat ce e
Mi-a scris că-i ghicitoare
Sperând am încercat
Să o întreb cu-o floare
Răspusul m-a-ntristat
Cealaltă pranteză doare
În cloud se-ascund
Încerc din rămășițe să m-adun
Arde un dor o ultimă fărâmă
Între hotare bântuind rămâne scrum
Focul durerilor cumplite mă consumă
Zidite porțile șoptesc să-mi caut drum
Lipsind speranță
Trecut-au zile fără urmă ca un fum
Singurătatea risipindu-le uitate
Absența caută prezențele nocturn
Călătorind printre făpturile abstracte
În vise umblă transparențe de parfum
Iluzii oarbe
E liniște
Noaptea visează în cameră
Patul doarme tăcut
Singurătatea mă strânge în brațe
Încuibă sub plapumă rece
Spre dimineață liniștea strigă
Ecoul lovește asurzitor
Ochii se crapă de
Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă
S-aud cum umblă pasul tău cometa mea
Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă
Pierdut in vise regăsind prezența ta
Când vei pleca ascunde-mi zilele de
Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate
Mai mult de soare, de pământ sau line ape
Mai mult de aur, de argint sau nestemate
Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate
Eu Te Iubesc mai
Pe mine sădind la tine-n pământ
Renasc din sămânța iubirii mai verde
Sub aripa inimii tale m-ascund
Ferit sunt de arșița lumii inerte
Nu pot să-ți aduc o rază de stea
Căci soare ești tu s-aduci
În față am o pagină albă
Imaculat așteaptă cerneala
Stă goală privindu-mă alb
Acoperită cu ploaie o tac
Ascund cuvintele ucise-n pământ
Iau gândurile și le-așez între pietre
Închisă-ntr-un
Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă
Privind lumina m-am strivit de ochii tăi
Îndrăgostit stau înodat fără de șansă
Și-atunci nu pot să mă dezleg de norii mei
Nu pot vorbi și-atunci mă tac
Suntem aici însă distanța ne desparte
Suntem acum dar ne rulează un alt timp
Suntem cărări însă pășim în altă parte
Suntem lumini prin alte locuri strălucind
Lipsește noi trăind prezențe
Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă
Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă
Din aparențe se hrănesc cu mare artă
Salvează lumea comentând-o pe la poartă
Ați mai văzut oameni uciși
Te rog nu stinge lumina
E prea întuneric s-adorm
O stea n-a adus strălucirea
În beznă prezentu-i diform
Nu-mi stinge în lacrimă ochii
Lipsindu-mi privirea mă dor
Se-aprinde în vis amintirea
Uitarea
Se-adună-n călimară dor nătâng
Îl scurg adăpostindu-l pe o foaie
Arunc pagina scrisă fremătând
E plin de ghemotoace în odaie
Se umple călimara suspinând
Primește a tristeților șuvoaie
Ard litere
Mă caută zilele
Dimineață bat în geam zâmbind
Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii
Degeaba, înăuntru plutesc umbre
Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă
Zboară în gânduri electrocutând
Pe cer un înger strălucind ți-aprinde-n vis fantasme
Din aripi curg hălăduind pleiade lungi de astre
Pășind în zbor cărări se-ntind petale-nmiresmate
În urmă stelele sclipind plutesc imaculate
Din
