Silvian Costin

Lumina coboară asfințind ruginie Cresc umbre topindu-se încet spre infinit Iarba închide ochii legănată de vânt Adoarme ascultând șoaptele frunzelor Palide raze îmbrățișează pământul Curgând

Oare de ce e-atât de liniște pe buze De ce-s uscate toate vorbele de-amor Oare de ce cuvântul umblă să se scuze Tăcerea curge necăjind otrăvitor Oare de ce sunt amintirile ursuze De ce

Timpul hain nu mi-a adus blândă iertare Toate celulele strigând te știu pe nume Te voi iubi-n toate secundele rămase Toate bătăile de inimă ce mi-au fost scrise Să mă ignori de tine-ascuns e-un joc

Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire De-atunci e timpul rece și-l încălzesc cu vin Rămase două palme și-o inimă pe ele Ținute de un suflet întemnițat în chin Ascunde cu blândețe durerile

A fi pare să fie doar o stare Cum ești sau ce după cortină stă ascuns Nu reprezintă existență-n atestare Cu adjectiv în completare ai răspuns Poți fii lumină strălucind în admirare Prin viață

Uitat departe nu mai știu ce să mai fiu Pierdut e drumul strălucind către lumină Orbită-i inima zbătându-se-n pustiu Cărarea viselor arzând-o fără vină Pășește umbletul adânc părând că-s

Am întâlnit o dimineață Pășea strălucitor acoperind stele Privindu-mă cu raze m-a luminat Floarea albastră și-a deschis petale Însetată căutând strop de soare Dimineață ploua roșu

Răsare fără rost o altă dimineață Las gol în patul gol, tot gol să mă primească Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă Trec zilele gonind,

Sămânța oarbă-i încolțită la fereastră Iubirea crește împletită răsucit Așteaptă sufletul stropit să înflorească Răsare dorul chinuindu-mă cumplit Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Ce-ar fi să ne-ntâlnim într-un salcâm Când primăvara scoate florile din creangă Strivind tăcerile în rime să vorbim Lăsând să crească înflorind iubirea caldă Ce-ar fi căderile să nu le mai

Un zâmbet însorit Prin vise îmi apare Din el a răsărit Iubire mult prea mare Săgeată mi-a înfipt Și-acum inima doare Degeaba am fugit, Nu vine o uitare Când timpul e greșit Iubirea n-are cale Un

Mai stai o clipă ne-ntreruptă să-mi zâmbești Mai stai o șoaptă de iubire fără margini Te-așteaptă primăvara-n suflet să-nflorești Stau la iernat toate cuvintele-ntre pagini Mai stai o rază peste

A nins mult peste suflet cu noapte Așternându-se iarnă pe toate Mă ascund între litere moarte Căutându-mi cuvintele-n fapte Fremătând biată inimă arde Ascultând la o poartă departe Amintirea șoptind

Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună Priviri de triste rătăciri curgând plecate De-atâta singur se gândesc că-s împreună Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte În gol privește răsucindu-se-n

Briza de toamnă umblă frunza în cădere Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele Storcându-mi verdele rugina curge-n vene Anunță iernile sortite vieții mele Se plimbă soarele vărsând lumină

De-ar fi hotarele de zahăr le-aș topi Dar sunt amare-ndepărtările uscate De-ar fi tăcerile vorbite ne-am privi Însă distanțele tot cresc înstrăinate Nu știu emoțiile din vise-a izgoni Plutesc

Privind în urmă, mi-amintesc când am căzut Cum s-a topit noaptea în vis și ziua-n gând Ce-am devenit, ce s-a-ntâmplat, ce mi-ai făcut Nu mai sunt eu, m-ai transformat în om pierdut Privește-acum în

Pornește-un vânt de vară Suflând apleacă lanul Se-ndreaptă către munte Cântând se mișcă ramul Coboar-apoi spre mare Ușor împinge valul Plimbându-se în cercuri Șoptind atinge malul Prin

Să nu mai plângi când soarta crudă te-a lovit Degeaba cauți loc ascuns de realitate La poarta-nchisă fremătând ai nimerit Doar o minune va schimba ce nu se poate Să nu mai plângi tu suflet blând

De ce-am venit aici În lumea asta strâmbă Condusă doar de mâini Cu reguli într-o dungă De ce gândesc că poate De ce dragostea doare De ce-i atât de greu S-aduci o alinare De ce nu înțelegi Că

Din cauză de suflet mă scufund Tot mai adânc, încet desprins de realitate Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund Tras pân’ la fund de o speranță și un poate Din cauză de suflet totu-i strâmb Departe

A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles Când două zâmbete plutind ating lumina Răsare floare cu petale-n curcubeu A fi iubit e pur și simplu o