Silvian Costin

Ce-ar fi să ne-ntâlnim într-un salcâm Când primăvara scoate florile din creangă Strivind tăcerile în rime să vorbim Lăsând să crească înflorind iubirea caldă Ce-ar fi căderile să nu le mai

Un zâmbet însorit Prin vise îmi apare Din el a răsărit Iubire mult prea mare Săgeată mi-a înfipt Și-acum inima doare Degeaba am fugit, Nu vine o uitare Când timpul e greșit Iubirea n-are cale Un

Mai stai o clipă ne-ntreruptă să-mi zâmbești Mai stai o șoaptă de iubire fără margini Te-așteaptă primăvara-n suflet să-nflorești Stau la iernat toate cuvintele-ntre pagini Mai stai o rază peste

A nins mult peste suflet cu noapte Așternându-se iarnă pe toate Mă ascund între litere moarte Căutându-mi cuvintele-n fapte Fremătând biată inimă arde Ascultând la o poartă departe Amintirea șoptind

Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună Priviri de triste rătăciri curgând plecate De-atâta singur se gândesc că-s împreună Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte În gol privește răsucindu-se-n

Briza de toamnă umblă frunza în cădere Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele Storcându-mi verdele rugina curge-n vene Anunță iernile sortite vieții mele Se plimbă soarele vărsând lumină

De-ar fi hotarele de zahăr le-aș topi Dar sunt amare-ndepărtările uscate De-ar fi tăcerile vorbite ne-am privi Însă distanțele tot cresc înstrăinate Nu știu emoțiile din vise-a izgoni Plutesc

Privind în urmă, mi-amintesc când am căzut Cum s-a topit noaptea în vis și ziua-n gând Ce-am devenit, ce s-a-ntâmplat, ce mi-ai făcut Nu mai sunt eu, m-ai transformat în om pierdut Privește-acum în

Pornește-un vânt de vară Suflând apleacă lanul Se-ndreaptă către munte Cântând se mișcă ramul Coboar-apoi spre mare Ușor împinge valul Plimbându-se în cercuri Șoptind atinge malul Prin

Să nu mai plângi când soarta crudă te-a lovit Degeaba cauți loc ascuns de realitate La poarta-nchisă fremătând ai nimerit Doar o minune va schimba ce nu se poate Să nu mai plângi tu suflet blând

De ce-am venit aici În lumea asta strâmbă Condusă doar de mâini Cu reguli într-o dungă De ce gândesc că poate De ce dragostea doare De ce-i atât de greu S-aduci o alinare De ce nu înțelegi Că

Din cauză de suflet mă scufund Tot mai adânc, încet desprins de realitate Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund Tras pân’ la fund de o speranță și un poate Din cauză de suflet totu-i strâmb Departe

A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles Când două zâmbete plutind ating lumina Răsare floare cu petale-n curcubeu A fi iubit e pur și simplu o

Un zâmbet mi-a trimis Probabil la-ntâmplare Am întrebat ce e Mi-a scris că-i ghicitoare Sperând am încercat Să o întreb cu-o floare Răspusul m-a-ntristat Cealaltă pranteză doare În cloud se-ascund

Încerc din rămășițe să m-adun Arde un dor o ultimă fărâmă Între hotare bântuind rămâne scrum Focul durerilor cumplite mă consumă Zidite porțile șoptesc să-mi caut drum Lipsind speranță

Trecut-au zile fără urmă ca un fum Singurătatea risipindu-le uitate Absența caută prezențele nocturn Călătorind printre făpturile abstracte În vise umblă transparențe de parfum Iluzii oarbe

E liniște Noaptea visează în cameră Patul doarme tăcut Singurătatea mă strânge în brațe Încuibă sub plapumă rece Spre dimineață liniștea strigă Ecoul lovește asurzitor Ochii se crapă de

Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă S-aud cum umblă pasul tău cometa mea Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă Pierdut in vise regăsind prezența ta Când vei pleca ascunde-mi zilele de

Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate Mai mult de soare, de pământ sau line ape Mai mult de aur, de argint sau nestemate Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate Eu Te Iubesc mai

Pe mine sădind la tine-n pământ Renasc din sămânța iubirii mai verde Sub aripa inimii tale m-ascund Ferit sunt de arșița lumii inerte Nu pot să-ți aduc o rază de stea Căci soare ești tu s-aduci

În față am o pagină albă Imaculat așteaptă cerneala Stă goală privindu-mă alb Acoperită cu ploaie o tac Ascund cuvintele ucise-n pământ Iau gândurile și le-așez între pietre Închisă-ntr-un

Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă Privind lumina m-am strivit de ochii tăi Îndrăgostit stau înodat fără de șansă Și-atunci nu pot să mă dezleg de norii mei Nu pot vorbi și-atunci mă tac

Suntem aici însă distanța ne desparte Suntem acum dar ne rulează un alt timp Suntem cărări însă pășim în altă parte Suntem lumini prin alte locuri strălucind Lipsește noi trăind prezențe