tânăr trup degete bătrâne

imi place mult aceasta lume cu susul in jos.
facand abstractie de elementul exagerarii poetice, ne simtim ca acasa, ca in romania noastra prapastioasa de unde privim de sus cerul.
felicitari.

ultimele 6 versuri sunt excelente. superb aș spune. derulezi prin ele ideea \"tânărului meu trup. degetelor mele bătrâne\".
sunt versuri care m-au surprins, tocmai prin această vizual-fonică desfășurare de cadre poetice.
un frumos întreg (aceste ultime 6 versuri, luate separat) ținut într-o cutie de lemn cu gheață. restul (parcă) nici nu mai contează.
felicitări.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

Vlad, Cornel Ștefan, vă mulțumesc de semn și mă bucur că vă este plăcut acest cadru poetic. Vă mai aștept

incerc o mica digresiune, nepermisa, imi cer scuze... poemul tau prin titlu mi-a
amintit de o poeta din Telciu, tinutul in care natalitatea era intr-o vreme de exceptie... Ioan Alexandru poetul imnelor ( ajuns in ceruri din Germania) a tinut sa recite acolo in mijlocul oamenilor... Ei, aceasta poeta era frumoasa, deosebit de frumoasa... purta manusi... n-am inteles de ce... am ajuns sa o cunosc bine... baut-am tuica de cirese impreuna... cand si-a scos manusile ... mainile ei erau de batrana... doamne... mainile ei erau atat de batrane! este o realitate... da, am ramas cu tristetea ei in suflet... iata cum astazi n-am vorbit depre tine, despre poemul tau... dar nu voi uita sa imi spun parerea umila in masura in care timpul imi permite! ganduri bune!

Nu pare digresiune, ci o apropiere frumoasă de poezia mea.
Mulțumesc