Poezie
crăciun
nepublicată
1 min lectură·
Mediu
Ceasul ticăie ca o ploaie înceată de noapte,
stelele-ți strălucesc pe chip, o secundă
am crezut că ești alesul meu, ieri am fost
prin piața centrală și-am ales legume
fără nitrați, m-am certat cu un vânzător
de jucării pentru copii, trebuie să-mi învăț
furia să fie mai răbdătoare, băiatul meu
i-a scris o scrisoare lui moșu' acela dalb,
l-a rugat să se mute la noi, mă gândesc
acum unde îl vom pune să doarmă și ce fac
eu cu furia mea dacă ăsta începe să sforăie,
storc o lămâie în paharul cu apă, mă așez
lângă brad, în chișinău e o iarnă critică,
cu spitale pline și drumuri pe care se aruncă
nisip, am să adorm, căci da, lumea pe-aici
doarme cu mare plăcere de la împărțirea
peștilor și până la acest monolog, dar e frig,
e frig și în cuptorul mamei cu pâine,
auzi, mă, zi și tu, nu-i așa ?!
- Tu ești full de stele, deși atât de bătrân.
013014
0
RR