Poezie
mă irită vara asta, mă
1 min lectură·
Mediu
stau cu mama
demult n-am mai stat așa cu mama să ne coacem
să ne dăm cu creme egiptene pe sâni pe genunchi
e o prelingere de lumină în ochii ei ca o scurgere de soare
într-un vas de cenușă
știi ce noutăți avem mamă țin să-ți tot spun
casa noastră de lângă râu cea pe care ai tot vrut s-o vinzi să te muți la oraș
e ruptă-n două ca o halcă de carne expirată
e un spațiu în plus
s-o ia dracu
azi pot să dorm cu tine în cotețul de păsări să ne atingem cu pene
încheietura mâinilor să râdem mult
în hohote
să ascultăm ion suruceanu și s-o facem lată cu două sticle de bere
până dimineața când va trebui să fugim
să fugim
să dispărem în lucerna uscată să ne prindă tata cu un foc mic de țigară
strălucind ca o floare aurie
să lăsăm urme de palme pe unde trecem
iar îmbrățișarea noastră
zid de biserică
să doară
(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)
022953
0
e un întreg bine structurat, fără explozii, cu o curgere firească... Remarc discursul sigur, notele de nostalgie din final, imaginea mângâierilor cu pene, îmbrățișarea - zid de biserică, durerea din spatele versurilor... Îmi place cum ai intrat în text, statul la soare, cremele egiptene :), parcă nimic nu anunță ce are să urmeze... apoi apare imaginea casei în ruină, somnul în cotețul păsărilor... Pare un vis, o proiecție a viselor aici, totul are să se destrame dimineața, de aceea și fuga. În fine, am citit un text bun!
mai trec,
alex