Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

azi moartea mea va dansa din buric

1 min lectură·
Mediu
în jurul focului ne întrebăm cu prietenii
cum vom recunoaște venirea morții
cum pășește cum se îmbracă cum miroase
noaptea îmi intră în mădulare lașitatea mea este explicabilă
îmi aduc aminte de moartea lui Mișa a venit la el cu limuzina
într-o dimineață uluitor de senină
atunci am găsit o bucată de soare în buzunarul vestei mele urâte
am vorbit cu el vreo zece minute pentru prima dată de când ne cunoaștem
despre reîncarnare
spre deosebire de mine Mișa a iubit întotdeauna viteza
și totuși e o grabă în mine s-ajung să trăiesc ceva
din bătrânețea asta stupidă care umblă pe stradă în cârje
scad în fiecare dimineață din mine câte un milimetru
îmi pun în păr un superb trandafir japonez roșu
la radio se difuzează toată ziua muzică orientală
azi moartea mea va dansa din buric
(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)
002.051
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
147
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Silvia Goteanschii. “azi moartea mea va dansa din buric.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-goteanschii/poezie/13920951/azi-moartea-mea-va-dansa-din-buric

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.