Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

am cearcăne

"cântec în stația zoo" (ed. vinea, 2014)

1 min lectură·
Mediu
tipa din oglindă insomniaca gesticulând
manifestându-și cu prudență minimă unghiile îmi tot spune
accentuat
am cearcăne
îmbătrânesc îmi spune și urmărește efectul
o trimit la somn sau afară la aer dar ea îmi tot repetă am cearcăne
și mă privește cu impact așa cumva sticlos
de parcă ar spune am cancer sau
de parcă ar fi fost cândva fotomodel
nu vreau s-o mai ascult
nu vreau să știu ce mi se întâmplă nici azi nici mâine și nici
chiar în clipa asta ca un abis ca un rânjet perpetuu
când unii vor să afle ce se întâmplă în inima soarelui cercetează*
mie îmi e nu știu cum tâmpit în inimă și în general
tremur și fug de parcă stângace prin propriul meu sânge ca o
regină cândva
ca un vis cu ochii legați dansând
într-o faimoasă discotecă

*de la erupții solare apocaliptice plin internetul de poze predicții
003024
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
147
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

silvia caloianu. “am cearcăne.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-caloianu/poezie/13972217/am-cearcane

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.