Cu zambet răsărit de toamnă târzie,
Cu ochii cer senin și mare pustie
Nu ceri nimic și nu-mi vorbești
Acum apari și când te văd tu nu mai ești.
Speranță, tu desparți în două vise
Ce-mi ard cu
încă mai pot falsa o coardă de chitară
chiar ș-atunci când zâmbesc și sunt trist
tot fac cântecul bine să pară
urechii să-i sune crudul folkist
încă mai cânt, și nu știu de ce!
în noapte cu
Printre copaci răsare luna și e iarăși ziuă pe pământ,
Împrăștie lumină, și-i plin de ceață-n aer sfânt,
Respiri alene, căci pătrunde sufletul la rădăcini,
Și ochii prind culoare căci de lumină-s
Și a pornit așa de crunt Nemirul
Și dulce și amar și grabă nu-i
Și-alungă tot și urlă sufletul
Cu vorbe amețite care-i spui.
Din haos naște haos
Ș-astupă tot ce-i cade la picioare
Și-apare
