Podul de lumină

Provocarea - precum un bumerang

lovește adversarul și uneori se mai întoarce,

alteori rămâne suspendată printre pletele lungi și negre

ale salciei ce încă se mai apleacă tot mai bătrână și mai tristă

peste lacul care se întinde inert de la un mal la celălalt,

leneș și nestingherit în singurătatea lui.

Malul drept își întinde valurile spre cel stâng,

care tace, lăsând apa să se lovească violent de pieptul lui și să se întoarcă

la cel care a început lupta.

Pe margine se așează în cerc tot mai mulți spectatori

care devorează cu plăcere fiecare zvârcolire din sufletul picăturilor

pierdute în confruntarea lichidă aterizând solitare

pe câte un fir de iarbă de pe dealurile tot mai înalte și mai depărtate.

Spectatorii de înmulțesc, iar malurile simt greutatea lor tot mai pronunțată.

Pământul se surpă aproape sub picioarele curioșilor care vin în număr tot mai mare

să privească lacul.

Malurile se apropie tot mai mult, iar apa crestează bălți în jurul muntelui ce se înalță

tot mai greu pe măsură ce privirile sunt tot mai puține și mai dezinteresate.

Acum rocile alunecă în jurul unei insule.

Malurile au devenit munte, iar lacul a devenit ocean.

Privirile nu mai veghează demult, dar în sfârșit se zăresc

raze de soare.