Poezie
ne va crește glicemia
\"Ultimul care pleacă din România, să stingă lumina!\"
1 min lectură·
Mediu
e ultima strachină de înghețată ROM cu glazură de
antene parabolice
lentilele de contact s-au lipit de ecranul LCD
al vecinului de pe strada cozonacului cu
boc
ultimul vecin a intrat pe geam
târându-se pentru a se uita
la știrile de la ora trei dimineața
e cel mai avantajos, la ora asta
e mai puțină aglomerație ca de obicei
în fiecare zi se trezește la ora două fix
se spală pe dinți și aleargă să vadă știrile
la cinci pleacă spre serviciu
la zece ajunge
la sfârșitul programului
de la telefonul public își sună fetița de patru ani
\"nu mai am nevoie de tine pentru că nu mi-ai adus înghețată\"
înainte să închidă telefonul
printre degete
se topește plasticul negru și rămâne imprimat
în pielea tăbăcită
zâmbește caraghios
e sănătos tun
și trage
001.632
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Șerbănescu Ana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 133
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Șerbănescu Ana. “ne va crește glicemia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/serbanescu-ana/poezie/13950058/ne-va-creste-glicemiaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
