Poezie
Balans
1 min lectură·
Mediu
Prin ochii mei, pătrunde-o lume infinită
și-ajunge înăuntrul meu.
La început, nu făceam decât să simt.
Dar erau prea multe care nu se potriveau:
bicicleta mea cu cadru,
pe care nu puteam încăleca;
patinele cu rotile,
care-mi făceau picioarele să fugă
nițel cam ciudat;
podul pe cabluri de peste Jiu,
care se balansa magnific.
Asta, până era să cad de la 5 metri altitudine
fără echipament de zbor:
picaj / vrie.
După care, urma lecția de pedagogie:
centura de polițai,
cu cataramă de alamă
și ținte fest.
Lecția se asimila în circa 48 de ore.
Confuzie.
Playback.
Pedagogie.
Rewind.
Apoi, unii mi-au spus: cap ai, minte ce-ți mai trebuie?
Și-atunci, am început să gândesc.
Aha! Asta era!
Gândesc.
Adică exist.
Și-n clipa asta
mi-a scăpat momentul de balans.
Am căzut de pe pod.
Nu în Jiu. Era prea simplu; aș fi putut înota.
Pe pietre.
Atunci secvența s-a rupt: am rămas la Confuzie.
No playback.
Cineva s-a aplecat într-un târziu
și mi-a șoptit la ureche:
Nu mai gândi, simți!
Abia atunci
am simțit
că pot să mă ridic și să văd exact ce vreau.
Să gândesc ce vreau. Când vreau. Cum vreau.
Cum simt.
034.379
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Serban Stanescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 194
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 43
- Actualizat
Cum sa citezi
Serban Stanescu. “Balans.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/serban-stanescu/poezie/203785/balansComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Căderea din acest echlibru precar, suferința, ne face să vedem exact ce vrem, adică clar.
Din clipa asta devenim cu adevărat liberi.
Te voi citi, cu atenție.
Nicolae